​Grecia a avut una dintre cele mai calde zile din ultimii ani, maximele depășind +44 de grade. Și la Atena s-au depășit +40 de grade, iar complexul Acropole a fost închis pentru scurt timp, la miezul zilei. Valuri de căldură precum cel de acum s-au mai înregistrat în iulie 1987, 2000 și 2007. În iulie 1987 au murit peste 1.500 de oameni din cauza căldurii extreme.

Ieri au fost +44,1 la Argos, +43,8 la Astros și +42 de grade la Larissa (Grecia). Cald a fost și în Turcia: +43,3 în Antalya, dar și în Cipru (+42,5 grade la Lefkoniko).

Foarte cald a fost și noaptea în Grecia, în multe locuri, inclusiv Atena, minimele au fost între +27 și +29 de grade. Doar în zonele montane din nord au fost chiar și +12 grade.

Surse: eldoradoweather.com, weatheronline.co.uk / Foto : caracter informativ