Începând de vineri, cei interesați pot cere voucherele din cadrul etapei a treia a Programului Rabla pentru electrocasnice, destinate achiziționării de aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Atât în prima, cât și în cea de-a doua etapă, voucherele au fost rezervate integral în ziua deschiderii fiecăreia dintre etape. În cea de-a treia și ultimă etapă a programului vor putea fi cerute vouchere cu valori de 200 sau 400 de lei, în funcție de categoria de electrocasnice vizată.

Astfel, începând de vineri, se pot cere vouchere cu valori de 200 sau 400 de lei, pentru achiziționarea de aparate de aer condiționat, inclusiv portabile, uscătoare de rufe și aspiratoare. Cea de-a treia etapă ar trebui să se încheie, cu condiția ca până atunci să nu se termine fondurile ce-i sunt alocate, pe 1 iulie, la ora 23:59.

Totuși, ținând cont de faptul că fondurile alocate fiecăreia dintre cele două etape desfășurate până acum s-au terminat în prima zi și astfel s-au și încheiat în ziua deschiderii, e de așteptat ca și cea de-a treia etapă să se încheie mai devreme decât data stabilită în mod oficial.

Ulterior, fie după epuizarea fondurilor alocate acestei etape, fie după încheierea ei la termenul stabilit, voucherele ce vor fi obținute vor trebui validate și activate și abia apoi vor putea fi folosite pentru a cumpăra electrocasnicele din magazine. Achiziționarea de noi electrocasnice se poate face în cel mult 15 zile de la validarea voucherelor.

De principiu, potrivit regulilor programului, pentru a putea folosi voucherul obținut trebuie predate electrocasnice uzate din aceeași categorie cu cea din care face parte cel ce urmează să fie cumpărat. Ca excepție de la regulă, în această etapă, pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

În rest, pentru celelalte electrocasnice trebuie predat un echipament uzat din aceeași categorie. Astfel, în cazul aparatelor de aer condiționat și al aspiratoarelor, regula se respectă, adică trebuie predate electronice uzate din categoria corespunzătoare.

Pentru a accesa voucherele din oricare dintre cele trei etape (fiind posibilă accesarea mai multor vouchere, chiar și din fiecare dintre etapele descrise mai jos), cei interesați s-au putut înscrie în program până spre sfârșitul lunii mai, prin crearea unui cont de utilizator în aplicația informatică a AFM (a fost disponibilă pe site-ul instituției). Acest cont este o noutate și permite beneficiarilor selecția voucherelor, cât și urmărirea statusului acestora.

De asemenea, cei ce s-au înscris în acest program trebuie să încarce, până la momentul utilizării voucherului, o copie a actului de identitate și a declarației pe proprie răspundere pusă la dispoziție de AFM. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

În acest an, tot ca o noutate, programul are, în afară de etapa premergătoare începerii efective a programului, respectiv înscrierea în aplicație, alte trei etape. Urmează etapa a treia (de vineri), în care se face selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, inclusiv cele portabile, uscătoarele de rufe și aspiratoarele. Potrivit Dispoziției președintelui AFM nr. 180/2021, aceste etape sunt:

  • etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele – 21 mai – 3 iunie (încheiată deja, prin epuizarea fondurilor);
  • etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele – 4 iunie-17 iunie;
  • etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele – 18 iunie – 1 iulie.
    Prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 786/2021, ghidul de finanțare a programului Rabla pentru electrocasnice a fost modificat astfel încât valoarea voucherelor primite pentru înlocuirea echipamentelor vechi să fie diferențiată în funcție de clasa energetică, începând de la noua clasă energetică E.

MS / Foto: caracter informativ