Aproape că nu trece o zi fără să ne uimească prioritățile noului executiv din primăria Târgu Mureș. Deși așteptăm vești privind realizarea “Curățeniei de Primăvară” – nefăcută, chiar dacă e vară deja și chiar dacă banii de la contribuabili au fost încasați de multă vreme de primărie -, iată că prioritățile noului primar par cu totul altele.

Probabil ca urmare a defectului profesional, Zoltan Soos fiind ani de zile director la muzeu, a decis în data de 8 iunie 2021 – în plin scandal privind gunoaiele din Târgu Mureș, instaurând haotic și nejustificat chiar Stare de Urgență Sanitară -, achiziția a 2 tablouri, a unei machete și a unei sculpturi, cu o valoare totală de 233802,55 lei inclusiv TVA. Mai exact, un tablou “Sora mea, Margit”, un tablou “Cătun de iarnă”, o machetă pentru Monumentul Holocaustului și o sculptură cu portretul lui Nagy Imre.

Pentru o corectă informare, publicăm copie după contractul de achiziție, dar și imagini cu un trotuar din municipiul Târgu Mureș, trotuar pe care contribuabilii sunt în imposibilitatea de a îl folosi, chiar și cei care doresc să meargă să admire noile achiziții făcute de primar, români sau maghiari, deopotrivă.

MS / Foto: colaj caracter informativ