Pe principiul, uite Starea de Urgență Sanitară la Târgu Mureș… nu mai e Starea de Urgență Sanitară la Târgu Mureș, târgumureșenii sunt nevoiți să trăiască într-o continuă incertitudine și mult disconfort, atât psihic cât și fizic, trăind printre mormane de gunoaie, din cauza unor amatori din executivul primăriei Târgu Mureș, în frunte cu primarul Zoltan Soos, acompaniați cu brio de consilierii locali UDMR+PNL+PSD care le crează căi mai mult sau mai puțin legale, printr-o serie de HCL-uri halucinante ce doar pe timp de război s-ar mai putea întâlni.

În primul rând, reamintim de haosul creat încă de vineri, 11 iunie 2021, când primarul a decis convocarea unei ședințe “de îndată” a CL Târgu Mureș, pentru a supune la vot un HCL care să-i deschidă calea pentru instituirea în premieră pentru municipiul Târgu Mureș a Stării de Urgență Sanitară.

Niciun act concret care să justifice asemenea măsură extremă, demnă de zonele de război, doar povești de povestit nepoților prin care orașul nostru ar fi într-un pericol iminent din cauza șobolanilor.

Nu știm cine îl manipulează pe primar – bănuim doar că ar fi vorba de ceata de consilieri personali plătiți cu sute de mii de euro anual din bugetul orașului -, dar știm că scopul declarării Stării de Urgență Sanitară nu avea ca și cauză șobolanii văzuți de primar pe străzile din Târgu Mureș, ci probabil pe cele din Curteni unde locuiește.

În realitate, scopul pare că a fost încercarea lor de a introduce rapid, sărind peste etapele legale, a unei firme de salubrizare din Deva, fapt demonstrat de prezența câtorva rable ruginite aduse de operatorul în cauză și parcate în weekend la Târgu Mureș.

Cu toate acestea, din păcate, HCL-ul introdus vineri la vot privind calea spre instituirea Stării de Urgență Sanitară la Târgu Mureș, a fost votat de consilierii UDMR+PNL+PSD, aceștia bazându-se doar pe poveștile primarului, deși consilierii POL le-au atras atenția asupra acestei mari greșeli, de altfel ei fiind și cei care nu au votat aberația cerută de primar.

Trece weekendul și vine ziua de luni, 14 iunie 2021, când se organizează o altă ședință a CL Târgu Mureș, de data aceasta una extraordinară. Ce să vezi, se introduce la vot, după doar 2 zile, un HCL de ANULARE a HCL-ului de vineri prin care se oferea posibilitatea instituirii Stării de Urgență Sanitară la Târgu Mureș.

La prima vedere nu a fost mirare mare, era clar că trebuia cumva reparată eroarea de vineri, dar explicația primarului pentru anulare a fost una tot din categoria poveștilor fără dovezi sau argumente, cu extrem de puține adevăruri și multe omisiuni ce au tranformat totul într-o minciună.

Mai exact, primarul Zoltan Soos încearcă la început să justifice prostia cu starea de urgență de vineri, acuzând operatorul Sylevy Salubriserv că ar fi refuzat să ridice gunoaiele de pe străzi, deși s-ar fi făcut comenzi prin ADP. Nu spune însă că “a uitat” să plătească operatorului câteva facturi pentru munca prestată deja (spre deosebire de poveștile primarului, noi publicăm copii după documentele la care facem referire, la finalul materialului).

Apoi spune că există aproape 800 de puncte cu gunoaie neridicate în Târgu Mureș. Tot conform documentelor, noi demonstrăm că ADP a făcut comenzi de ridicare către operatorul Sylevy pentru doar o foarte mică parte dintre ele, de altfel și ridicate de Sylevy, încă de vineri, tot conform documentelor și imaginilor de la finalul materialului.

Mai spune azi primarul că a decis anularea Stării de Urgență Sanitară instituită vineri, deoarece operatorul Sylevy a adunat aproape toate gunoaiele clandestine, rămânând sub o sută de puncte neridicate din cele aproape 800 de puncte cu gunoaie din oraș.

Omul ăsta ne crede pe toți proști și nemaiștiind pe unde să scoată cămașa, începe să se incurce în poveștile livrate târgumureșenilor, adică în minciuni. Păi, stimate Zoltan Soos, dvs aveți idee cam ce derulare de forțe ar fi trebuit să aibă operatorul Sylevy să strângă în doar 2 zile gunoaiele din 700 de puncte?! Toate străzile ar fi trebuit să fie pline doar de mașinile de gunoi, ceea ce vă asigurăm că nu s-a întâmplat, așa cum vă asigurăm că nu s-au strâns gunoaiele din 700 de puncte cum spuneți. Totodată, pentru ca din acele 800 de puncte să fie strânse gunoaile, ADP trebuia să emită comenzi. Ne puteți arăta copii după acele comenzi sau rămâne cum am spus noi că e minciună? Le așteptăm pe adresa muresstiri@gmail.com și promitem să le publicăm.

Vom reveni pe subiect.

Iată documentele și imaginile pe marginea cărora am făcut afirmațiile:

MS / Foto: colaj caracter informativ