Austria și numeroase alte țări și regiuni – părți din Grecia, Croația și Elveția – nu mai sunt considerate zone cu risc Covid-19 de către guvernul german. Situația pandemică s-a relaxat semnificativ, iar ministrul german al Justiției și vicepreședintele Bundestag-ului cer statelor federale să reexamineze necesitatea purtării măștii de protecție. Danemarca ar putea fi un model pentru noile reguli.

Având în vedere scăderea ratei de infectare cu coronavirus, ministrul german al Justiției, Christine Lambrecht, a cerut statelor federale să revizuiască obligativitatea de a purta mască. Ea a spus pentru „Bild am Sonntag” că acestea ar trebui să clarifice unde mai este încă adecvată purtarea măștii. “Acest lucru se aplică și școlilor, deoarece elevii sunt deosebit de afectați de cerința purtării de mască”, a adăugat ea.

În Germania, incidența cazurilor de COVID-19 a continuat să scadă duminică și a ajuns la 17,3 la nivel național, potrivit Institutului Robert Koch. Aproape 1.500 de infecții noi și 18 noi decese au fost raportate pentru ultima zi, față de 2.440 de îmbolnăviri și 74 de decese în decurs de 24 de ore, în urmă cu o săptămână.

Conform deciziei Conferinței premierilor germani de landuri, din ianuarie, măștile trebuie purtate în transportul public și la cumpărături. Punerea în aplicare a regulii revine statelor federale. La nivel regional, se pot aplica, însă, și alte reglementări.

În Danemarca, obligația de a purta mască de protecție anti-Corona va fi ridicată începând de azi, pentru aproape toate domeniile vieții publice. Singura excepție este transportul public – dar numai acolo unde nu se stă pe scaun.

MS / Foto: caracter informativ