Asocierea în cooperative îi va scuti pe fermieri de taxe şi impozite pe terenurile şi clădirile folosite în producţie pentru o perioadă de cinci ani, potrivit unei legi care a fost promulgată recent de preşedinte.

Măsura reprezintă încă o încercare a autorităţilor de a-i convinge pe oameni să îşi unească forţele.

Asta în condiţiile în care doar 1 % dintre agricultorii noştri sunt membri într-o cooperativă, în vreme ce media Uniunii Europene este de 34 %.

În plus, le-ar prinde bine să le fie asigurată distribuirea mărfii către piețe și supermarketuri.

Astfel de lucruri se pot face dacă își unesc puterile și se asociază. Însă fermierii nu se lasă convinși că o cooperativă ar fi salvarea lor.

În România avem aproximativ 1.500 de cooperative agricole, însă puține dintre ele sunt active.

Sursa: protv.ro