Un român şi-a incendiat involuntar maşina personală după ce a lăsat o brichetă defectă pe bancheta maşinii. Publicăm această știre cu scopul de a atrage atenția asupra riscului produs de o banală brichetă.

Poliţiştii au constatat faptul că un autoturism a ars în proporţie de 95%. A fost identificat proprietarul autoturismului ca fiind un bărbat de 36 ani din Cluj. Cauza producerii incendiului a fost o brichetă defectă lăsată pe scaunul autoturismului.

Conform sursei citate, în urma incendiului nu au rezultat victime. Pagubele materiale produse în urma incendiului sunt în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Sursa: agerpres.ro / Foto: caracter informativ