DNA anchetează zeci de dosare în care persoane cu funcții de conducere în statul român au profitat de pandemie să se îmbogățească pe seama bolii, spune şeful DNA, Crin Bologa. ”În pandemie am avut două tipuri de dosare: unele au ca obiect corupția în legătură cu achizițiile pentru combaterea pandemiei, alte dosare au ca obiect infracțiuni de corupție profitând de starea de pandemie”. 133 de dosare s-au înregistrat în anul pandemiei, relatează Europa FM.

Potrivit șefului DNA, urmărirea penală în dosarele de corupţie în pandemie este greoaie, deoarece multe achiziţii de materiale sanitare s-au făcut din China şi Turcia şi este nevoie de comisii rogatorii.

”Au rămas în anchetă în prezent un număr de 94 de dosare iar 8 dosare au fost trimise în judecată, atât cele cu Unifarm-ul, dar am mai avut și la Brașov de boli infecțioase din Brașov, dar și de la Sfântu Gheorghe. În celelalte 94 de cauze, unele dintre dosarele noastre vor fi finalizate în perioada următoare, am încercat să indisponibilizăm bunuri în vederea recuperării prejudiciului, prejudiciul se ridică la nivelul zecilor de milioane, cel puțin, de euro”, a declarat Crin Bologa la Europa FM, adăugând că prejudiciile au fost făcute ”prin infracțiuni de corupție în timpul pandemiei.”

Şeful DNA spune că în unele dosare sunt implicate persoane cu funcţii de conducere în statul român, la nivel local dar și la nivel central.
”Ne interesează corupția legată de pandemie pentru că este foarte grav ca unii de cetățeni cu funcții de conducere în statul român profită de această situație gravă și să se îmbogățească pe seama bolii, a suferinței oamenilor și chiar a morții acestora”, a subliniat șeful DNA.

Şeful DNA admite că unele dosare, probabil, se vor clasa. Spune că cercetările merg greu şi pentru că o parte din bani sunt deja în străinătate.

MS / Foto: caracter informativ