Cine vrea o escapadă la marea noastră, cu cheltuieli mai mici, găsește oferte până la mijlocul lunii iunie, când se încheie programul “Litoralul pentru toți”. Hotelierii nu le cer turiștilor nici teste negative, nici dovada vaccinării, dar vor face un triaj epidemiologic la sosire. În această perioadă, și plajele sunt mai libere și se poate respecta ușor distanța între turiști.

Telefoanele agențiilor de turism sună non-stop în aceste zile când prețurile pentru un sejur pe litoral sunt reduse chiar și la jumătate față de vârful de sezon.

În sudul litoralului, o noapte de cazare poate costa chiar și 20 de lei de persoană. În anumite condiții se acordă și reduceri suplimentare.

Prețurile cresc cu cât înaintăm spre nordul litoralului, dar putem găsi și unele accesibile chiar în Mamaia, fie prin prograul Litoralul pentru toți, fie direct de la recepția hotelului.

Turșitii sunt primiți fără alte condiții legate de vaccinare sau testare de covid.

Pe plaje încă se mai fac lucrări de amenajare, iar în nordul litoralului, unde s-au extins prin înnisipare, sectoarele nou create trebuie predate operatorilor.

Pe litoral sunt deschise peste 50 de hoteluri și sunt puse la dispoziția turiștilor peste 4000 de locuri de cazare. Turiștii care aleg să vină la malul mării în această perioadă se pot bucura de plaje mai libere și pot respecta, fără probleme, distanțarea impusă de autorități.

Programul Litoralul pentru toți se încheie pe 20 iunie, iar pachetele se pot cumpăra doar de la agențiile de turism, inclusiv cu vouchere de vacanță de anul trecut.

MS / Foto: caracter informativ