Un studiu realizat de AEI prezintă riscul creșterii sărăciei energetice în care se vor adânci milioane de români după 1 iulie 2021, urmare a creșterii prețului gazelor naturale, energiei electrice, energie termice și lemnelor de foc. Inflația declanșată de aceste creșteri, la care se adaugă creșterea cursului valutar, dar mai ales faptul că ajutoarele prevăzute în Legea Consumatorului Vulnerabil nu vor fi acordate decât pentru iarna 2022/2023, va aduce cel puțin 4 milioane de români în zona sărăciei energetrice pentru cel puțin una din formele de energie folosite, potrivit unui comunicat.

Analiza Asociației Energia Inteligentă, realizată pe baza prognozelor proprii de preț realizate în baza datelor de pe platformele BRM, OPCOM, CEGH etc., ne arată pentru următorul an următoarele:

  • O creștere a prețului gazelor la consumatorul final, cu toate taxele incluse, cu cca. 20%;
  • O creștere a prețului energiei electrice la consumatorul final, cu toate taxele incluse, cu cca. 10%;
  • O creștere a prețului energiei termice, în situația eliminării subvențiilor din acest an, de minim 50%;
  • O creștere a prețului lemnelor de foc cu cca. 10%.

“În ultimele 3 luni analizele noastre arătau tendințe crescătoare ale prețurilor la diferitele forme de energie, dar ultima analiză a depășit cele mai pesimiste scenarii. Aceste evoluții se datorează politicilor în domeniul energiei mai vechi și mai noi. Ceea ce vedem este oglinda acțiunilor noastre în domeniul energiei. Lipsa unei Legi a diminuării Sărăciei Energetice și a ajutorării Clientului Vulnerabil, va crea dificultăți majore pentru milioane de români în anul următor”, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță.

Asociația le recomandă consumatorilor de gaze și electricitate să-și aleagă oferte de pe comparatorul de preț care se gasește pe site-ul ANRE (https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn), care încă sunt rezonabile.

Asociația Energia Inteligentă (AEI) reunește profesioniști din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei electrice și eficienței energetice. Membrii săi militează pentru un preț corect al gazelor și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România.

AEI este o organizație non-profit al cărui scop principal este acela de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor casnici și non-casnici de gaze și energie pentru ca aceștia să poată fi mai bine pregătiți pentru negocierea contractelor de achiziție și pentru a putea înțelege corect facturile pe care le plătesc.

MS / Foto: caracter informativ