Veşti bune pentru turişti. De la întâi iunie, pe plajele de la malul mării nu va mai fi obligatorie purtarea măştii de protecţie. Este una dintre măsurile de relaxare anunţate de autorităţi. Premierul Florin Cîțu a discutat cu reprezentanţii HoReCa despre condițiile ce vor trebui respectate în această vară, pe litoral. A două etapă de relaxare va fi în jur de întâi august, dacă rata de vaccinare în rândul populaţiei creşte. Tot atunci ar putea avea loc şi festivalul Neversea.

Fără masca de protecție, așa ne vom putea plimba pe plajele de pe litoral de la 1 iunie numai dacă vom respecta anumite condiții.

Prima dintre acestea este respectarea distanțării sociale.

“Cred că de la 1 iunie putem vorbi deja de eliminarea purtatului măştii pe plajă. Deci, aici este un consens. Am venit, bineînţeles, cu o condiţie: o distanţare pe plajă între şezlonguri, cu care industria este de acord. Cu această condiţie minimă, putem să anunţăm: fără mască pe plajă începând de la 1 iunie”, a declarat la Constanța Florin Cîțu, prim-ministrul României.

Autoritățile spun că măsurile de relaxare depind de rata de vaccinare.

Pe litoral s-a accelerat ritmul de imunizare în rândul personalului din hoteluri și restaurante. Unitățile care au mulți angajați vaccinați își vor anunța clienții chiar de la intrare că sunt locații sigure.

Patronii și angajații localurilor par dispuși să se conformeze.

Nu înseamnă însă că vaccinarea este obligatorie.

De la 1 august autoritățile spun că măsurile de relaxare vor fi extinse. Este luată în calcul inclusiv organizarea unor evenimente mari cum ar fi festivalurile Neversea și Untold.

MS / Foto: caracter informativ