Întrebat ce măsuri de relaxare ar putea fi introduse de la 1 iunie, premierul Florin Cîțu a vorbit despre renunţarea la mască pe plajă sau în drumeţii, dar şi despre funcţionarea la capacitate maximă a restaurantelor și hotelurilor, în cazul persoanelor vaccinate. De asemenea, pentru persoanele vaccinate ar putea fi permise evenimentele private.

  • “Este clar că putem vorbi despre fără mască pe plajă, de exemplu. Fără mască, dacă mergem la munte în drumeţie, etc., putem să mergem fără mască.
  • Dar putem să vorbim şi de lucruri sau de facilităţi pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitate de 100% cu persoane vaccinate, la interior. Sau hoteluri, pe litoral, cu capacitate de 100% cu persoane vaccinate. Deci sunt lucruri la care ne uităm. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe. Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem să ne gândim la astfel de evenimente”, a afirmat premierul.

În ceea ce privește renunțarea la masca obligatorie în spațiile deschise, Cîțu a răspuns: “Deocamdată nu, aș prefera să așteptăm 1 august, ați văzut că în Israel au așteptat până la o imunizare de 60%”.

Premierul spune că va merge în județul Constanța și va discuta cu operatorii economici de pe litoral: “Trebuie să fim cât mai duri cu cei care nu respectă regulile și să avem facilități pentru cei care le respectă”.

  • “M-am uitat ce a făcut și Israel, când au avut o rată de vaccinare peste 30% au existat facilități pentru persoanele vaccinate și penalități pentru cei care nu respectă regulile. Vedem că și Germania se mișcă în aceeași direcție în acest moment. (…)
  • Avem dozele de vaccin, trebuie doar să mergem și să ne vaccinăm. Acum nu mai este nevoie nici de programare, nu mai există nicio scuză. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat Florin Cîțu.