Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins s-au transformat în ouă roşii.

Se mai spune că Sfânta Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus ouă într-un coş, care s-au însângerat stând sub cruce.

Se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: “Când va învia cocoşul pe care-l mâncam şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nici nu şi-a terminat bine vorbele şi ouăle s-au şi făcut rosii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Obiceiul vopsirii ouălor de Paşti ar ţine şi de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care îl găsim şi în unele legende româneşti. În tradiţia creştină, ouăle roşii simbolizează sângele vărsat de Iisus şi miracolul renaşterii.

Ouăle se ciocnesc la masa de Paşte respectându-se un anumit ritual: persoana mai în vîrstă ciocneşte prima oul, rostind cunoscuta formulă “Hristos a Înviat !”, la care se i se răspunde cu: “Adevarat a Înviat!”. Roşii iniţial, ouăle de Paşti sunt astăzi divers colorat şi, în unele zone, încondeiate în diferite motive.

În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase – vindecă boli şi protejează animalele din gospodãrie.

În dimineaţa primei zile de Paşti, copiii sunt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru ca astfel să fie tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă precum oul de Paşti şi bogaţi.