Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că autoritățile din Bulgaria au revizuit condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de Covid-19, astfel că, începând de sâmbătă, trebuie prezentat obligatoriu fie un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva Covid-19, fie unul care atestă vindecarea de boală ori un test PCR sau antigen cu rezultat negativ la Covid-19 efectuat cu 72/48 de ore înainte.

Noile măsuri impuse de autoritățile bulgare intră în vigoare la data de 1 mai 2021 și se aplică până la data de 31 mai 2021, informează MAE.

Astfel, potrivit noilor măsuri adoptate de autoritățile de la Sofia, intrarea pe teritoriul Bulgariei este permisă cetățenilor români cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:

a) un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva Covid-19. Schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită prin efectuarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva Covid-19 (două doze sau una, după caz, conform anexei I din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria ) și trecerea unei perioade de 14 zile de la data administrării ultimei doze.

  • Documentul trebuie să conțină numele persoanei (redactat cu caractere latine, conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), data nașterii, datele la care au fost administrate dozele/doza de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea instituției care a eliberat documentul.

b) în cazul persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat – un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru Covid-19, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.

  • Documentul care atestă rezultatul testului molecular tip PCR sau antigen trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea pentru Covid-19, înscrisă cu caractere latine (“PCR” sau “RAT”) și rezultat pozitiv (“Positive”), care să permită interpretarea documentului.

c) un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, calculate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.

  • Documentul care atestă rezultatul testului PCR sau rapid antigen/”RAT” trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen) și rezultatul negativ (“Negative”), care să permită interpretarea documentului.

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unuia dintre documentele menționate anterior următoarele categorii de persoane:
– conducătorii de autocar, care efectuează transport internațional de pasageri;
– conducătorii camioanelor care efectuează sau finalizează un transport internațional de mărfuri, la intrarea pe teritoriul Bulgariei;
– membrii echipajelor navale și persoanele angajate în întreținerea navelor, care, la intrarea pe teritoriul Bulgariei, sunt în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
– membrii echipajelor aeronavelor, care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Bulgariei și personalul tehnic asimilat;
– lucrătorii transfrontalieri (persoanele care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către un stat membru al Uniunii Europene, Turcia, Serbia sau Republica Macedonia de Nord, cu scopul îndeplinirii activității ca angajat sau liber profesionist, precum și persoanele care locuiesc în statele menționate și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către Bulgaria, în scopul îndeplinirii activității, ca angajat sau liber profesionist;
– elevii și studenții care locuiesc în Grecia, Turcia, Serbia, Republica Macedonia de Nord și România și care călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Bulgaria în scopuri educaționale, precum și elevii și studenții care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Grecia, Turcia, Serbia, Republica Macedonia de Nord și România în scopuri educaționale;
– persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria

Sursa: hotnews.ro