În această dimineaţă s-a deschis la Deva, în parcarea celui mai mare mall din oraș, primul centru din țară unde oamenii se pot vaccina în sistem „drive-thru”, direct din maşină. Zeci de mașini s-au așezat la coadă, unele cu câteva ore înainte de deschiderea centrului, pentru pentru vaccin. O parte dintre doritori au venit din localităţile sau judeţele învecinate.

Toate etapele procesului de vaccinare, de la triajul celor prezenţi până la monitorizarea post-vaccinare şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare, s-au realizat fără ca oamenii să coboare din maşină.

În primele două ore de la deschidere s-au vaccinat peste 200 de persoane, cu serul produs de Pfizer-BioNTech. Organizatorii speră ca numărul acestora să depăşească cel puţin 400, până la sfârşitul zilei, scrie Agerpres, care a realizat un reportaj la fața locului.

Procedura de vaccinare, inclusiv paşii care trebuie parcurşi în cadrul centrului drive-thru, este explicată, cu fotografii, şi pe pagina de Facebook a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. Tot de acolo se pot descărca formularele care trebuie completate de către cei care doresc să se imunizeze.

Persoanele care doresc să se vaccineze la acest centru din Deva o pot face prezentând actul de identitate, indiferent de localitatea de domiciliu, fără să mai fie nevoie de înscrierea, în prealabil, în platforma naţională.

Chestionarul de triaj şi cel de consimţământ pot fi descărcate de pe site-ul DSP Hunedoara, www.asphd.ro, sau pot fi obţinute la centrul de vaccinare.

Centrul de vaccinare direct din maşină are activitate zilnică, între orele 10.00 şi 19.00.

Sursa: agerpres.ro