După ce au petrecut 40 de zile ”în afara timpului”, şapte femei şi opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 50 de ani, au ieşit sâmbătă la lumină dintr-o peşteră din Pirinei, în sud-vestul Franţei, unde s-au izolat în cadrul unui experiment, informează AFP.

Membrii expediţiei au ieşit din peşteră în jurul orei locale 10:30 (08:30 GMT), cu chipurile puţin mai palide, dar într-o formă fizică bună.

Fără ceas, telefon sau lumină naturală, cei 14 voluntari, conduşi de exploratorul franco-elveţian Christian Clot, au fost nevoiţi să se obişnuiască cu condiţiile din peştera Lombrives din departamentul Ariege: o temperatură de 12 grade Celsius şi 95% umiditate, să producă singuri electricitate cu ajutorul unei hidrobiciclete şi să scoată apă de la o adâncime de 45 de metri.

Potrivit exploratorului, totodată fondator al Human Adaptation Institute, experimentul, care poartă denumirea ”Deep Time”, are drept scop studiul capacităţilor de adaptare ale oamenilor odată cu pierderea reperelor spaţio-temporale.

Astfel, datele asupra activităţii cerebrale şi capacităţilor cognitive ale participanţilor colectate înainte de intrarea în grotă vor fi comparate cu cele colectate la ieşire în scopul studierii schimbărilor survenite la nivelul sistemului nervos asociate acestui mediu excepţional.

Sursa: hotnews.ro