70% dintre cei care au completat chestionarul lansat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, în care locuitorii erau invitați să-și exprime opinia cu privire la transformarea temporară a străzilor Bolyai, Enescu și a scuarului din Piața Victoriei nr.3, în zone dedicate pietonilor, au spus că își doresc ca aceste zone să devină pietonale și adaptate transportului alternativ (biciclete, trotinete) mai ales la sfârșit de săptămână.

Chestionarul a fost disponibil până în data de 12 aprilie. Aproape 2000 de târgumureșeni au răspuns întrebărilor și au transmis sute de propuneri și sugestii, care vor fi analizate și luate în calcul în vederea amenajării spațiilor pietonale.

Locuitorii își doresc, printre altele,  piste de biciclete, bănci, artă stradală, toalete, pub-uri sau buticuri.

La întrebarea “Cât de importantă este transformarea temporară a spațiilor propuse în  zone pietonale și pentru biciclete a amplasamentelor propuse“, răspunsurile au fost următoarele: 50,1% au declarat că este foarte important ca strada Bolyai să devină spațiu pietonal, iar pentru 60% dintre locuitorii care au răspuns la chestionar, e important ca strada Enescu să devină pietonală și  peste 70% consideră că este important ca scuarul din Piața Victoriei nr. 3 să fie redat pietonilor. 

Târgumureșenii și-au exprimat părerea și în ceea ce privește soluțiile de amenajare pe care le consideră necesare în cele trei zone pietonale propuse: 67,5% cred că este foarte important să fie protejate  zonele de relaxare/odihnă prin zone tampon față de traficul rutier, iar 62,9% au răspuns că este foarte important ca municipalitatea să creeze spații confortabile pentru odihnă  și socializare.

Din chestionare mai reiasă că: peste 70% susțin ca foarte importantă identificarea soluțiilor fezabile privind adaptarea spațiilor publice la schimbările climatice iar amplasarea rastelelor pentru biciclete este foarte importantă pentru 54,4% dintre târgumureșeni.

Jumătate din cei care au răspuns ( 47,2% foarte important și 16,5% important) au spus Da la sugestia privind crearea de zone smart pentru socializare (acces la internet wifi  și prize pentru curent electric)

Peste 67% dintre cei chestionați au bifat, ca fiind foarte important, utilizarea suprafețelor tactile pentru nevăzători și proiectarea de rampe pentru persoanele cu mobilitate.

Un procent de 41,1% dintre cei care au răspuns la chestionar susțin că e foarte importantă desființarea completă a parcărilor.

Metodologie: Din cei aproape 2000 de târgumureșeni care au răspuns la chestionarul online, 22,7% locuiesc în zona centrală, restul de 64,7% în alte cartiere, iar 12,6% sunt din afara orașului.

În urma interpretării chestionarului, concluzia este unanimă: peste 70% dintre locuitorii din Târgu Mureș, consideră drept foarte important ca spațiile urbane să fie ecologice și verzi!

Municipalitatea ține cont de părerea locuitorilor privind amenajarea spațiilor pietonale temporare.

Deschidem centrul pentru pietoni!

Începând de sâmbătă, 24 aprilie ora 14.00 – până duminică, 25 aprilie, ora 18.00 circulația rutieră va fi restricționată, în fiecare week-end și de sărbătorile legale,  după cum urmează:

–        Accesul permis doar riveranilor, de la intersecția 1 Decembrie 1918 (Mures Mall) cu Piața Trandafirilor până la McDonald’s (sens de mers spre Catedrala Mare);

–        Accesul interzis traficului rutier pe zona Piața Trandafirilor- intersecția cu str. Artei (de la McDonald’s) și până la Catedrala Mare;

–        Accesul interzis traficului rutier pe str. Bolyai;

–        Accesul  interzis traficului rutier pe str. Enescu;

Rugăm participanții la trafic să respecte indicatoarele rutiere.

Sursa: tirgumures.ro / Foto: caracter info