Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat în prima sa conferință de presă, organizată imediat după depunerea jurământului, că ministerul va transmite pentru următoarea şedinţă a Executivului o ordonanţă de urgenţă prin care să se faciliteze vaccinarea la nivelul cabinetului medicului de familie. Invitat la Tema Zilei, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, col dr. Valeriu Gheorghiță, a detaliat că este vorba despre sumele alocate per inoculare.

“Este nevoie să ne străduim să ajungem cu vaccinurile în acele locuri şi la acei oameni la care nu au reuşit să ajungem până acum. Medicii de familie sunt cei care au dovedit la campaniile anterioare că o strategie care să aducă vaccinurile cât mai aproape de comunitate este câştigătoare. Vom transmite Guvernului pentru următoarea şedinţă o ordonanţă de de urgenţă prin care să facilităm vaccinarea la nivelul cabinetului medicului de familie”, a anunțat miercuri seară ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

“Toate resursele posibile trebuie folosite în următoarele luni pentru a ajunge la imunizarea cetăţenilor pentru că doar aşa va scădea numărul de oameni care au nevoie de îngrijire medicală”, a subliniat ea.

Actul completează OUG 3 și prevede modalitatea de plată și cuantumul de plată la medicul de familie – de la 30 de lei la 40 de lei per inoculare, a explicat la Tema zilei col. dr. Valeriu Gheorghiță.

“Această ordonanță este esențială din punctul nostru de vedere, pentru a angaja cât mai mulți medici de familie în acest demers, pentru că în felul acesta vom putea vaccina, într-adevăr, un număr semnificativ mai mare de persoane”, a detaliat coordonatorul campaniei naționale de imunizare.

MS / Foto: caracter informativ