De aproape jumătate de an, Dani şi Daiana, doi tineri îndrăgostiţi din Mureş, s-au izolat în paradisul insulelelor greceşti. Anul trecut, s-au urcat în rulotă şi s-au aventurat iniţial în Munţii Apuseni, unde au stat trei luni. Apoi au luat drumul insulelor greceşti. Antrenori de fitness, în călătoria lor, Dani şi Daiana îi învaţă pe cei de acasă să aibă un stil de viaţă sănătos, prin intermediul unor tutoriale video postate pe internet.

Dani Pavel: Am ales un stil de viaţă mai animalist, încercând să profităm de tot ceea ce ne oferă natura.

Daiana Hotnog: Când am pornit în acestă călătorie ne-am dat seama că nu va fi vorba doar despre călătorit şi peisaje minunate. Este mai degrabă vorba despre preţuirea fiecărei clipe multă muncă şi implicare în tot ceea ce facem.
Dani Pavel: Jobul nostru este acela a de a aduce sănătate în viaţa oamenilor. Încercăm să-i învăţăm să adopte sportul şi o alimentaţie sănătoasă şi nu în ultimul rând echilibrul în viaţa lor.

Cei doi îndrăgostiţi încearcă să gătească cât mai natural, cu produse organice. Pâinea sau lipiile făcute chiar de ei la foc de lemne sunt fără gluten.

Daiana Hotnog: Se fac rapid în tigaie, le face Dani afară. Împărţim în mai multe bucăţi, astfel încât să facem câteva lipii.

Iar prăjitura cu mere fără zahăr este unul dintre deserturile pereferate.

Daiana Hotnog: Mere tăiate cuburi pe care le vom integra în aluat. Am pregătit o tavă. După ce am aşezat prăjitura îmi place să pun multă scorţişoară pe deasupra.

Cei doi tineri încearcă să facă şi fapte bune. Pe reţelele de socializare îi îndeamnă pe internauţi să facă donaţii pentru diverse familii care au nevoie de ajutor.

Sursa: observatornews.ro / Foto: colaj