Polițiștii mureșeni au fost sesizați prin Apel 112 că, într-un imobil din comuna Tăureni, un bărbat a fost găsit decedat.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, o echipă operativă complexă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș pentru cercetări.

În interiorul locuinței a fost identificat cadavrul unui bărbat, de 64 de ani, din comuna Tăureni, din primele cercetări efectuate stabilindu-se faptul că moartea acestuia ar fi fost violentă.

Cercetările sunt continuate sub urmărirea proprie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului.

IPJ Mureș / Foto: caracter informativ