Începând de marți, 6 aprilie, Municipiul Târgu Mureș prin Administrația Domeniului Public, în colaborare cu SC Coral Impex SRL a demarat acțiunea de deratizare pe raza orașului.

Echipele specializate în deratizare amplasează pe domeniul public recipiente specifice, care conțin substanțe chimice folosite pentru combaterea rozătoarelor. Acestea sunt marcate corespunzător și vor rămâne pe domeniul public aproximativ trei săptămâni. Substanțele utilizate în activitatea de deratizare sunt avizate de Ministerul Sănătății și fac parte din grupa de toxicitate redusă.

Cu toate acestea, posesorii animalelor de companie sunt rugați să evite zonele unde acestea sunt amplasate.

Activitatea de deratizare va continua până la finalul lunii aprilie.

Sursa> tirgumures.ro