Ministrul Muncii, Raluca Turcan, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean şi alte patru femei au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecţie la o acţiune în aer liber, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Luciana Lazăr. Femeile apar alături de Raluca Turcan în fotografii de la acțiunea de sâmbătă, postate pe rețele de socializare. Valoarea totală a celor 6 amenzi este de 3.000 de lei. După ce fotografiile au devenit publice, ministrul a explicat că a fost o neatenție pentru care îi pare rău și va solicita să fie amendată. Și premierul Florin Câțu i-a cerut Ralucăi Turcan să se prezinte la poliție și să plătească amenda.

Ministru al Muncii şi lider al PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a recunoscut că a greşit “din neatenţie” când a renunţat la masca de protecţie.

“Nu voi obosi să spun un lucru: că a fost neatenţie, nu sfidare faţă de oameni şi că, din păcate, tot ce am făcut bun în acea acţiune, împreună cu oameni care mi-au fost alături, a fost acoperit de un moment în care am greşit. O lecţie de viaţă. Alte cuvinte şi explicaţii sunt de prisos”, a scris pe Facebook, recent, Raluca Turcan.

MS / Foto: Turnul Sfatului