O fetiţă de 11 ani din judeţul Bistriţa-Năsăud este în stare gravă, după ce a fost agresată la şcoală de un elev de 14 ani. Fata a fost lovită ţi a căzut pe coridorul şcolii, rămănând inconştientă. Victima a fost transferată la Târgu Mureş cu un elicopter.

”Astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi au fost solicitaţi să intervină la un eveniment semnalat în oraşul Sângeorz-Băi, la o şcoală unde s-a produs o agresiune fizică. Din primele verificări s-a stabilit faptul în pauza dintre cursuri, un minor de 14 ani domiciliat în Sângeorz-Băi în urma unui conflict verbal ar fi agresat fizic o minoră în vârstă de 11 din Ciceu Mihăieşti”, a transmis, miercuri seară, IPJ Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că, în urma agresiunii, victima ar fi căzut pe coridorul şcolii rămânând inconştientă.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care i-a acordat îngrijiri medicale ulterior aceasta fiind transportată la spitalul din Târgu-Mureş cu elicopterul.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe urmând a stabili în cursul cercetărilor cauzele şi modalitatea producerii evenimentului.

”Fetiţa a suferit un traumatism cranio-cerebral şi pierderea stării de conştienţă în urma producerii unui accident la şcoală. Având în vedere necesitatea intervenţiei rapide cauzată de afecţiunile copilului, a fost direcţionat echipajul elicopterului de la Jibou, care a intervenit prompt şi a transferat, monitorizat şi asistat copilul până la predarea către medicii de la UPU-SMURD Târgu Mureş”, au transmis reprezentanţii IGAv.

Sursa citată a precizat că fetiţa se află în state stabilă, primind asistenţa medicală necesară.

Sursa: news.ro