Pentru că mulți cititori ne-au arătat în ultima vreme cât de mult le plac provocările, ne-am gândit să lansăm una nouă, de această dată direct de la Biblioteca Copiilor.

Am început anul cu acțiunea ”Amintește-ți să citești”, de Ziua Culturii Naționale, continuată cu ” Olvasni jó!”, de Ziua Culturii Maghiare. A urmat apoi un amplu eveniment on line ”Citim cu voce tare”. Așadar, nu ne oprim și vom încuraja lectura ”până în pânzele albe”.

La 2 aprilie, este celebrată Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii, a căror ofertă este mai mult decât generoasă și se află în continuă ascensiune.

Propunerile de lectură nu vor veni dinspre Bibliotecă de această dată, ci cititorii vor fi cei care ne vor spune care este cartea lor favorită, expunând motivele pentru care i-a impresionat. Și pentru că trăim într-o eră a on-line-ului, copiii sunt invitați să ne trimită filmări cu ei convingându-ne de faptul că a lor carte preferată merită să fie citită și de ceilalți. Materialul poate fi chiar sub forma unui TikTok. Ne-am bucura dacă ne-ați spune și care este cartea voastră de suflet împrumutată de la bibliotecă!

Acțiunea poate fi transpusă la nivelul grupelor, claselor și, de ce nu, în familie. Toate aceste tipuri de grupuri pot să își desemneze cartea preferată, dar să ne spună și nouă.

În așteptarea vizitelor printre rafturi, a serilor de poveste, a diferitelor cercuri și activități fizice, haideți să vedem împreună ce mai citesc ceilalți copii și astfel, să construim un raft virtual cu sugestii de lectură.

Toate înregistrările vor fi organizate și publicate pe pagina de Facebook a Bibliotecii, iar ele vor rămâne acolo pentru a le putea asculta ori de câte ori veți avea nevoie.

Termen limită de trimitere a înregistrărilor: 1 aprilie 2021.

Link FB Biblioteca Județeană Mureș: www.facebook.com/bibliotecamures

Link eveniment: https://fb.me/e/2bkDAoBwz

Anca Precup-Mătieș – Biblioteca Județeană Mureș