Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 115 societăți comerciale, peste 190 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1455 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.100 de lei, dintre care:

— 83 de sancțiuni, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală;

— 44 de sancțiuni, în valoare de de 6.100 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 22.00-05.00);

— 1 sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată unui operator economic, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

În contextul epidemiologic actual, recomandăm în continuare tuturor cetățenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație.

Vă reamintim de TELVERDE — 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

IPJ Mureș / Foto: caracter info