Din august ne vom putea schimba cartea de identitate cu un card electronic. Guvernul a adoptat în ședința de miercuri seară hotărârea care stabilește forma și conținutul noului act de identitate.

Cardul electronic va fi mai mic și va avea inserat un cip, care, spun autoritățile, ne va permite să ne identificăm mai ușor și să semnăm digital documente de la distanță.

Noul buletin electronic încape într-un portofel mai micuț, pentru că va fi cam cât un permis de conducere. Informațiile fiecărui român vor fi trecute pe ambele părți ale actului de identitate. Va fi un document mult mai sigur, spun autoritățile.

FAȚĂ:
a) denumirea statului emitent;
b) tipul documentului;
c) numele de familie;
d) prenumele;
e) genul titularului, F/M
f) cetățenia;
g) data nașterii;
h) codul numeric personal
i) numărul documentului;
j) data expirării valabilității;
k) semnătura olografă a titularului;
l) fotografia titularului.

VERSO
a) domiciliul;
b) data emiterii și autoritatea emitentă;
c) zona de citire automată cu caractere identificabile optic
d) Zonă Cip.

Cipul electronic de pe spate reprezintă noutatea și totodată elementul de siguranță. Aici vor fi introduse toate datele persoanei, fotografia, dar și două amprente digitale. În plus, cipul va mai conține un certificat de autentificare ce ne va permite să semnăm digital documente. Buletinul electronic ne va costa 100 de lei, asta fară acest certificat, pentru care vom plăti cu până la 50 de euro în plus.

Pentru cei mai sceptici, există și varianta cărții de identitate simple, fară cip. Atenție însă, cu această variantă nu veți putea călători în altă țară.

Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică: „Măsurile de securitate introduse pentru astfel de documente sunt mai mult pentru a opri falsificarea fizică a lor. Deci pentru a nu se crea documente fizice, la purtător.”

Cătălin Giulescu, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date: „Documentul electronic are o valabilitate stabilită de același regulament al Uniunii Europene, care este standard, de 10 ani, iar pentru minori este de cinci ani.”

Practic, cu acest document, ne vom crea o identitate digitală cu care vom putea interacționa de la distanță cu instituțiile statului.

Octavian Oprea, președintele Autorității pentru Digitalizarea României: „Va funcționa exact ca și log-in-ul cu o platformă de socializare sau cu un client de email în momentul de față. Își va crea o singură dată contul, se va loga o singură dată, după care dispozitivul îi va recunoaște identitatea.”

Vom putea face asta inclusiv cu telefoanele care au inclus sistemul prin care putem să facem plăți direct cu mobilul.

Trebuie doar să lipim cartea de identitate electronică de spatele telefonului, iar datele se vor sincroniza automat. Vom putea apoi să navigăm fară probleme pe toate platformele instituțiilor publice, fară să mai fie nevoie să ne introducem datele.

Cartea de identitate electronică va putea fi solicitată de la 12 ani și nu de la 14 ca până acum. Dar părinții pot face o cerere dacă își doresc ca cei mici să aibă carte de identitate chiar mai devreme.

Sursa: protv.ro / Foto: caracter info