O inițiativă inedită și de lăudat a Jandarmeriei Mureș a fost lansată sub sloganul: Jandarmii dincolo de uniformă! Iată că jandarmii mureșeni au și părți frumoase. 😉

<< Martie este luna femeilor, iar noi o dedicăm colegelor noastre din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș, cărora le mulțumim pentru implicarea, răbdarea și susținerea lor în cadrul misiunilor, astfel în această lună vă vom prezenta, în fiecare zi, câte o colegă.

Astăzi v-o prezentăm pe colega noastră sergent major Manuela ONICIUC…

Încă de mică, Manuela și-a dorit o cariera militară, iar în îndeplinirea acestui vis, părinții au îndrumat-o și susținut-o necondiționat. “Un factor important, în alegerea carierei de jandarm, l-a constituit antrenoarea mea de karate, care lucra în acest sistem. Ea mi-a vorbit numai lucruri minunate despre această meserie, iar când o vedeam în uniformă eram pur și simplu fascinată“, ne-a mărturisit Manuela.

În meseria ei îi place cel mai mult, faptul că, poate comunica direct cu cetățeanul, declarându-se: “fericită când aud, de la ei, cuvinte de laudă și mulțumiri.”

Manuela este o persoana sociabilă și dedicată, punând foarte mult suflet în ceea ce face. Este pasionată de fotografie și călătorii, fiind de părere că acestea: ”îți oferă șansa să întâlnești oameni noi și să stabilești legături, din care poți învăța și evolua” .

Mulțumim Manuela, ne bucurăm că te avem alături de noi și îti dorim succes!>>

Sursa: Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș