Anunțul decesului lui Adi Bărar a fost făcut în această dimineață, pe pagina de Facebook a trupei Cargo.

“Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat pană azi!”, au transmis colegii de trupă ai lui Adi Bărar.

“Dumnezeu să te odihnească, Adi Bărar! 15.01.1960 – 08.03.2021”.

Postarea se încheie cu versurile celebre ale piesei “Aproape de voi”: “Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori… / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!”.

Adi Bărar a fost internat în stare gravă, pe 25 februarie, la Spitalul Județean din Timișoara.

Muzicianul, în vârstă de 61 de ani, făcuse o formă gravă de COVID-19. El suferea și de afecțiuni mai vechi.

“Starea lui de sănătate este mai fragilă dacât ne-am fi putut închipui, obișnuiți fiind cu un Adi cu o constituție fizică puternică”, transmiteau atunci colegii săi de trupă.

Pe 15 ianuarie a fost ziua de naștere a legendarului rocker.