În această dimineața, în jurul orei 08.20, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN13 C, la ieșirea din localitatea Vânători.

Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între 2 autoturisme.

În urma accidentului, din nefericire, a rezultat decesul unuia dintre conducătorii auto.

Celălalt conducător auto implicat a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest moment traficul este blocat, iar polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

IPJ Mure; / ISU Mureș