Premierul Florin Cîţu a declarat joi că „nu există nimic gratuit pe lumea asta”, adăugând că în Uniunea Europeană, în afară de Luxemburg, România este singura ţară unde există gratuitate de 100% pentru transportul studenţilor.

„Vorbim de o subvenţie. Aş reveni la ceva ce am mai spus, eu vreau să reaşez economia pe principii liberale. Vrem să creăm motivaţii ca oamenii să investească, oamenii să îşi dorească un loc de muncă, vrem ca oamenii să fie mai performanţi. În acelaşi timp, vreau să spun un lucru, nu există nimic gratuit pe lumea asta. Atunci, fiecare subvenţie care pleacă de la buget eu o analizez prin două filtre: costul de oportunitate, dacă există altceva pe care l-aş putea face mai profitabil şi vorbim de orice subvenţie de la buget, şi impactul acelei subvenţii, pentru că sunt şi subvenţii pe care le dăm şi au un impact pozitiv în economie. Eu am luat o decizie în ceea ce priveşte această măsură de a subvenţiona doar 50% din biletul de tren (…); eu spun că subvenţionăm de la buget 50% din biletul de tren pentru studenţii până la 26 de ani”, a spus Cîţu la Digi24.

El a adăugat că a primit multe mesaje de la tineri care au 24 de ani, nu sunt studenţi şi plătesc 100% transportul, iar unii dintre ei au loc de muncă, alţii nu.

MS / Foto: caracter informativ