Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susține, în contextul confirmării primelor cazuri de COVID-19 în școli, că aceste probleme apar “tocmai din cauza unei anumite lipse de responsabilitate” din partea părinţilor, care ar trebui să fie “un pic” mai atenți atunci când își trimit copiii în colectivitate. El a mai spus că, luând în considerare perioada de incubaţie, sursă infectării nu a fost școala.

  • “Apar, din păcate, probleme tocmai din cauza unei anumite lipse de responsabilitate, pentru că la cei care apar acum în şcoli – cazuri de îmbolnăviri – infectarea s-a produs în urmă cu ceva timp, ţinând seama de perioada de incubaţie. Caz în care un pic mai multă atenţie la trimiterea elevilor în colectivitate.
  • Este o recomandare foarte puternică, pentru că ştim de la cei cu competenţă că riscul de a avea situaţii grave printre elevi din fericire este mic şi foarte mic, însă riscul de transmitere către cei din familii care pot avea vulnerabilităţi este un risc foarte important”, a spus ministrul într-o conferinţă organizate de Fundaţia Institutul de Studii Financiare şi trustul de presă DC Media Group, conform Agerpres.

El susține că şcolile sunt monitorizate “atent”, iar ministerul “veghează” la respectarea măsurilor de siguranţă împotriva infectării cu COVID-19.

  • “Monitorizăm atent deschiderea şcolilor şi, fără doar şi poate, din păcate, apar situaţii de cazuri confirmate în rândul elevilor, în rândul profesorilor. Trebuie să veghem la respectarea prevederilor din ordinul de ministru, pentru că prevenirea riscului de îmbolnăvire este chiar prioritar.
  • Nu, lucrurile nu scapă de sub control. Din punctul de vedere al pandemiei vorbesc – nu scapă de sub control. În primele două zile, situaţia a fost mult mai bună. Acum încep să apară”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Sursa: hotnews.ro