Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce un bărbat care s-a prezentat ieri dimineaţă la centrul de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu a fost vaccinat cu o doză de Moderna în loc de Pfizer, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

“La data de 9 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat de 69 ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ‘Stadion Municipal’ din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze (rapel) a vaccinului contra virusului COVID-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că i-ar fi administrat bărbatului o altă doză de vaccin decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, menţionează IPJ Gorj.

Potrivit unui comunicat al Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, după completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical. Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv, “s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna”. După vaccinare, bărbatul a rămas în atenta monitorizare a personalului medical, nu a manifestat reacții adverse, iar în acest moment se află la domiciliu, fără ca starea de sănătate să-i fie afectată, se arată în comunicat. Având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză, mai arată sursa citată.

Potrivit TVR Craiova, persoana care s-a prezentat la rapel și care trebuia să primească serul de la Pfizer nu le-ar fi spus cadrelor medicale că este la rapel și nici nu ar fi prezentat adeverința pe care a primit-o când i-a fost administrat primul vaccin, astfel că personalul medical a considerat că se află la prima doză de vaccin anti-Covid.

Din primele date, persoana care a fost vaccinată cu Moderna în loc de Pfizer este în stare bună. A rămas mai mult timp monitorizată la stadion, după ce a primit vaccinul, pentru ca medicii să se asigure că nu apare vreo reacție adversă.

MS / Foto: caracter informativ