Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susţine că ordinul ANRE care reglementează cum se fac estimările de către distribuitorii de energie electrică trebuie modificat, după ce a povestit că a primit o factură la curentul electric de 972 de lei la un imobil al său unde nu locuiește nimeni, în condiţiile în care estimează un consum real în valoare de câteva zeci de lei.

Ministrul Energiei a povestit, marţi seară, că a primit la o adresă a sa, unde nu locuieşte nimeni de jumătate de an, o factură în valoare de 972 de lei pentru energie electrică, în condiţiile în care, conform estimării sale, factura pentru consumul real ar fi undeva în jurul sumei de 10-15 lei.

Acesta a subliniat de asemenea că în istoric consumul nu a fost mai mare de 200 de lei lunar, nici măcar în perioada de iarnă.

“Săpând pe firul facturii, este o factură estimată de către distribuitor, care a trimis aceste cifre – pentru că trebuie să ştie toţi românii, orice român are un contract cu furnizorul, dar distribuţia, adică firele, contoarele, citirea acestora, estimările se fac de către distribuitor – în cazul meu au fost făcute de distribuitorii din această zonă şi s-au transmis către furnizor, care nu deţinea şi distribuţia. Şi am primit factura de 972 de lei”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi 24.

Acesta a arătat că, dacă factura ar fi fost mai mică, ar fi decis să o achite şi să recupereze banii în timp, neplătind facturile viitoare, însă, în condiţiile în care acolo nu locuieşte nimeni a decis să facă o reclamaţie către furnizor care a stornat fractura, întrucât ar fi recuperat banii în peste un an.

În contextul a ceea ce i s-a întâmplat, Virgil Popescu a afirmat că ar trebui modificat ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei privind estimările făcute de cei care furnizează aceste servicii.

“Înţeleg că nu se pot face citiri lunare şi că trebuie făcute estimări, dar înţeleg că acele estimări trebuie făcute în funcţie de un istoric al consumului şi un istoric al consumului în luni de acelaşi tip. De aceea cred că ordinul ANRE-ului de prin 2014, clar, trebuie refăcut pentru că acolo se spune cum se fac citirile, de câte ori se fac citirile, cum se fac regularizările şi cred că trebuie adus la zi, în anul 2021, să ţină cont de condiţiile de piaţă curente, de liberalizarea care s-a făcut şi faptul că toată lumea aleargă după clienţi. Eu cred că în cazul meu este aşa un dat pe la spate furnizorului de către distribuitor, încărcând o factură şi vrând să enerveze clientul pe furnizor”, a adăugat Popescu.

MS / Foto: caracter informativ