Regulile programelor prin care cei interesați pot cere bani de la stat pentru a înlocui mașinile vechi cu unele mai puțin poluante sau chiar “verzi”, respectiv Rabla Clasic și Rabla Plus, au fost modificate marți, odată cu oficializarea unui ordin al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). În principal, modificările vizează adăugarea unor noi tipuri de surse financiare din care solicitantul de bani de la stat poate să asigure diferența de preț la cumpărarea mașinii, dar și alinierea legislației la noile reguli internaționale privind emisiile poluante.

În primul rând, Ordinul MMAP 110/2021, care se aplică de marți, modifică ghidul programului Rabla Plus, conținut de Ordinul MMAP 323/2020, în sensul adăugării de noi surse financiare din care cei interesați să cumpere o mașină cu propulsie pur electrică sau hibridă pot acoperi diferența dintre ecotichetul primit de la stat și prețul final al mașinii.

Concret, de-acum se pot folosi ca surse financiare complementare, pe lângă credite bancare ori leasing financiar, și bani din fonduri europene, respectiv din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020.

În același timp, Ordinul MMAP 110/2021 a modificat și ghidul programului Rabla Clasic (Ordinul MMAP 324/2020), dând posibilitatea celor care au casat o mașină veche să cumuleze prima astfel obținută cu un ecotichet și/sau, așa cum apare în ordin, “cu operațiunile finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020”, dacă vor să cumpere o mașină “verde”.

O altă modificare importantă adusă de documentul oficializat în această săptămână vizează modul în care sunt exprimate pragurile emisiilor de CO2 în funcție de care se acordă finanțare de la stat.

Concret, pentru că de la începutul anului măsurarea valorilor de emisii se face conform mecanismului Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure (WLTP), iar înainte se folosea sistemul New European Driving Cycle, de-acum se vor folosi, pentru o perioadă de câteva luni, valorile rezultate din ambele sisteme de măsurare, iar altele vor conține doar valoarea exprimată în WLTP.

În cadrul programului Rabla Clasic, cei ce vor să-și înlocuiască mașinile vechi pot cere bani de la stat, cu condiția să ducă la casat o mașină veche (vechime de peste opt ani) înmatriculată în România. Valoarea primei de casare este de 6.500 lei, exceptând motocicletele, pentru care prima de casare este de 3.500 lei.

În plus față de această sumă, se poate adăuga un ecobonus de 2.500 de lei, pentru achiziționarea de autovehicule noi, echipate cu sistem de propulsie hibrid sau de 1.000 de lei, dacă se cumpără o mașină nouă, cu motor care generează maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.

Pe de altă parte, programul Rabla Plus dă posibilitatea celor interesați să-și cumpere mașini noi pur electrice sau electrice hibride să ceară de la stat, în funcție de caracteristicile mașinii ce urmează să fie cumpărată, ecotichete de până la 45.000 de lei (aproximativ 9.300 de euro).

Începând din 2020, mașinile cumpărate prin programul Rabla Plus nu vor putea fi vândute în primul an de la cumpărare și, în premieră, se pot cumpăra și motociclete electrice.

Sursa: avocatnet.ro / Foto: caracter informativ