Conform H.G. nr 3, din 13 ianuarie 2021, starea de alertă instituită pe teritoriul României se prelungește cu 30 de zile.

În acest sens, le reamintim cetățenilor faptul că actele de identitate emise de autorităţile publice care au expirat începând cu data de 01.03.2020, îşi menţin valabilitatea pe toată perioada stării de urgenţă/alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări (conform art. 4, alin (5) din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19).

Accesul cetăţenilor la ghişeele de preluare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate se face cu respectarea prevederilor legale privind utilizarea obligatorie a măștii de protecție și păstrarea distanței de aproximativ 2 m între persoane, pe bază de programare:

  • On-line pe pagina de internet a instituției www.tirgumures.ro, secţiunea ”Programare acte de identitate online”;
  • telefonică la numărul de telefon: 0265 – 250391 (Luni – Vineri 08.00 – 16.00).

Deși termenul legal de eliberare a actelor de identitate este de maxim 45 de zile, la nivelul SPCLEP Târgu Mureș acesta a fost redus la 48 ore pentru cărţile de identitate și la 24 ore pentru cărţile de identitate provizorii şi pentru stabilirea vizei de reşedinţă (cu excepţia cazurilor care necesită verificări suplimentare).

Cetățenii sunt informați cu privire la eliberarea actului de identitate prin intermediul mesajelor SMS.

În această perioadă însă, Cererile pentru eliberarea cărților de identitate vor fi soluționate în termenul legal de 30 de zile. Această măsură a fost comunicată serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor din țară de către instituția emitentă în condițiile stocului limitat de materiale necesare emiterii cărților de identitate, până în prima jumătate a lunii februarie.

Pentru motive justificate, termenul de eliberare poate fi redus fără a se percepe taxă pentru această facilitate.

Actul de identitate valabil va fi lăsat în posesia titularului, fapt pentru care la cerere se reține o copie a acestuia pe care solicitantul menționează faptul că îl va restitui cu ocazia înmânării noii cărți de identitate.

Termenul de eliberarea a cărţilor de identitate provizorii și pentru înscrierea în actul de identitate a vizei de reşedinţă rămâne cel stabilit la nivelul SPCLEP Târgu Mureș, respectiv, 24 de ore cu excepţia cazurilor care necesită verificări suplimentare.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0265 – 250.391.