Vaccinarea lucrătorilor în domenii esențiale se amână cu zece zile. României îi lipsesc aproape 120 de mii de doze pentru a putea merge în ritmul stabili inițial. „Am avut de ales între vârstnici, bolnavi cronici și personalul esențial”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Persoanele peste 65 de ani, cu boli cronice, personalul din spitale și centre sociale nu sunt afectate de amânare. Rapelul se face după calendarul deja stabilit.

Astăzi au fost administrate încă aproape 44 de mii de doze de vaccin, din care 15.600 au fost pentru rapel. Numărul total de imunizări a depășit astfel 528 de mii.

Medicii au marcat şi 1283 reacții adverse comune şi minore.

Personalul din domeniile esențiale, programate la vaccinare începând cu 28 ianuarie, vor primi prima doză cu o întârziere de 10 zile. Fac excepție persoanele care au primit deja doza inițială – vor face rapelul după calendarul deja stabilit.

Cei afectați de întârziere vor fi reprogramati automat şi notificaţi.

Din cauza problemelor de aprovizionare cu vaccin, România are cu 117 mii de doze mai puțin decât a contractat, iar autoritățile au fost nevoite să facă o alegere. Sunt stabilite 6 scenarii, iar dacă situația nu se rezolvă, este posibil să se treacă la o nouă amânare, chiar și pentru alte persoane.

Autoritățile speră însă că problemele să fie rezolvate până pe 15 februarie, dată după care ar urma să între în țară cantități importante de vaccin.

Medicul Valeriu Gheorghiță spune că, deocamdată cel puțin, amânarea nu pune în pericol etapa a treia. Se estimează în continuare că în aprilie ar putea începe vaccinarea extinsă a populației.