Infecția cu noul coronavirus ar putea fi depistată cu ajutorul ceasurilor inteligente, care dețin funcții de sănătate necesare pentru a identifica o infecție cu virusul SARS-CoV-2, cu câteva zile înainte de apariția simptomelor.

Potrivit cercetătorilor de la Mount Sinai, ceasurile inteligente ar avea nevoie doar de un soft care să monitorizeze și să coreleze câțiva indicatori, disponibili și acum. Cu ajutorul acestora, experții susțin că Apple Watch poate depista micile modificări ale ritmului inimii provocate de coronavirus cu o săptămână înainte ca pacientul să aibă primele simptome.

Studiul, intitulat „Warior Watch”, a fost derulat în perioada 29 aprilie – 29 septembrie 2020 pe 29 de persoane care lucrau în sistemul de sănătate. Cei supuși testului au purtat fiecare câte un smartwatch pe care a fost instalată o aplicație specială, care măsura variația ritmului cardiac.

De asemenea, un alt studiu derulat la Universitatea Stanford din SUA a arătatcă mai multe smartwatch-uri, printre care unele produse de Apple, Garmin și Fitbit, au scos în evidență că 81% dintre pacienții depistați pozitiv au avut același ritm de modificări ale ritmului cardiac cu nouă zile și jumătate înainte de apariția simptomelor de coronavirus.

Specialiștii explică faptul că esențială în lupta împotriva răspândirii virusului este depistarea cât mai timpurie a acestuia.

MS / Foto: caracter informativ