Poliţiştii din Miercurea Nirajului au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, cu avarii, de către o persoană care ar fi părăsit locul accidentului.

Ulterior, persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, de 32 de ani, din Miercurea Nirajului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit că acesta avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea spitalicească, pentru prelevarea probelor biologice.

De asemenea, s-a mai constatat că cel bănuit nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În urma probatoriului administrat, la data de 20 ianuarie 2021, faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

IPJ Mureș / Foto: caracter info