Românii care au credite în lei vor plăti rate mai mici la bănci. Indicele Robor, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea împrumuturilor în moneda națională, a scăzut din nou și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Economiștii pun scăderea pe seama deciziei BNR de a reduce dobânda de referință la un minim istoric.

Scăderea ratelor la creditele în lei e o veste bună mai ales pentru românii ale căror venituri au fost reduse de criza sanitară. 70% din împrumuturile de la bănci sunt în moneda națională.

Rata unui credit ipotecar, pe 30 de ani, în valoare de 250.000 de lei, cu dobândă variabilă, e acum mai mică cu 245 de lei față de cât era în ianuarie 2020, arată calculele analiștilor financiari de la FinZoom.

Cotația indicelui Robor la 3 luni a scăzut la 1,59%, cea mai mică din septembrie 2017.

Pentru același credit, dar cu dobânzi calculate în funcție de Robor la 6 luni, rata este mai mică cu 240 de lei.

Trendul este dat de reducerea decisă de BNR pentru dobânda de referință. Aceasta a scăzut la 1,25 % pe an, un minim istoric.

Dan Suciu, purtător de cuvânt, Banca Națională a României: “Reprezintă un stimulent pentru momentul actual al economiei. Anul trecut am avut 500.000 de credite care au beneficiat de măsurile de suspendare de plată. Probabil că în cursul acestui trimestru marea lor majoritate vor intra în plată și cel puțin cele care sunt pe lei vor beneficia de o dobândă mai scăzută.”

Scad însă și dobânzile pentru depozite. Multe sunt acum sub rata inflației.

Dorin Tănase, analist financiar, președintele Asociației CREDERE: “Dincolo de inflație vorbim despre anumite comisioane, costuri, care există atunci când tu înainte ca depozitul să ajungă la maturitate îți retragi acei bani. Și e foarte probabil să te trezești că ai depus 100 de lei în cont și la final să retragi doar 95 de lei.”

Economiștii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm dacă vrem să luăm un credit pe termen lung.

Nu este exclus ca dobânzile mici din prezent să crească după ce trece criza sanitară.

MS / Foto: caracter informativ