România are contractate până la finalul acestui an peste 23 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, de la cele două companii care livrează vaccin în țările Uniunii Europene – Pfizer-BioNTech și Moderna, a anunțat marți Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. Până în luna septembrie, România are contractate doze de vaccin astfel încât să vaccineze peste 10 milioane de persoane, a precizat Andrei Baciu.

De menționat că fiecare persoană care se vaccinează împotriva COVID-19 primește două doze de vaccin – prima doză + rapelul.

În ceea ce privește primul trimestru al anului 2021, Andrei Baciu spune că România va primi puțin peste 400 de mii de doze de la Moderna, cu livrări la două săptămâni, iar dozele de la Pfizer vor continua să vină săptămânal, “într-o cifră care crește de la o săptămâna la alta. Până la finalul lunii martie vom avea peste 2,5 milioane de doze de la Pfizer-BioNTech.”

România are contractate suficiente doze de vaccin, ceea ce “ne va permite o accelerare a procesului de vaccinare, astfel încât fiecare persoană care va dori să aibă acces la vaccin”, a dat asigurări și medicul militar Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

“Problema în acest moment nu sunt cei care nu vor să se vaccineze, sau diferitele teorii ale conspirației, ci problema cu care se confruntă o lume întreagă – insuficiența cantității de vaccinuri. Singurul motiv pentru care noi, aici, în România, avem acces la vaccinuri este apartenența noastră la Uniunea Europeană”, declara cu o zi în urmă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în deschiderea dezbaterii “Întrebări și Răspunsuri: Vaccinarea COVID-19 pe înțelesul tuturor”, organizată de Colegiul Medicilor.

Mesajul ministrului Sănătății era următorul: “Astfel avem acces la vaccinuri, dar în momentul acesta este vorba despre o cantitate limitată. Tocmai de aceea, cei care vor să se vaccineze trebuie să o facă cât mai repede.”

MS / Foto: caracter informativ