În această după-amiază, în zona localității Dumbravioara, județul Mureș, a avut loc un grav accident de circulație în care un autoturism a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.

In urma accidentului, au rezultat trei victime rămase încarcerate, conform ISU Mureș.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj ASAS, un echipaj SMURD și două echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Mureș.

În prezent se intervine pentru extragerea victimelor de sub autoturismul răsturnat.

Echipajele de poliție sosite la fața locului efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.

Traficul în zonă este blocat.

Update: Pe lângă cele trei victime de cod roșu, transportate în stare gravă la spital, o a patra victimă a fost declarată decedată la fața locului, conform ISU Mureș.

Foto: ISU Mureș