Stratul de zăpadă în toată zona montană a județului Mureş (alt. peste 1400m) este de cca 15-30 cm. În zonele unde vântul a viscolit zăpada (de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin) și pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate ajunge până la 50 -60 cm, transmite Salvamont Salvaspeo Mureș.

Ținănd cont de evoluția vremii în următoarele zile, echipa Salvamont face următoarele recomandări turiștilor:

  • să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu (vânt, precipitații, etc.) și să nu se hazardeze pe traseele montane care urmăresc crestele montane sau traseele dificile de acces în zona de creastă, pentru că, din cauza vizibilității scăzute orientarea poate fi dificilă, iar marcajele turistice pot fi acoperite de zăpadă;
  • să fie echipaţi corespunzător traseelor abordate;
  • în cazul în care se consideră că au anumite probleme, sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute, uneori critice.
  • să ia în considerare că timpii de percurgere al unui traseu în condiții de iarnă se pot dubla față de timpii afișați pe tablele indicatoare;
    ❗Pentru turiștii care nu au încă suficientă experiență în drumeții pe trasee montane, le recomandăm să urce pe trasee ușoare!

❗Nu sunt recomandate următoarele trasee din masivul Călimani:

  • cruce roșu, valea Ilva Mică – vf Rețitis ( închis )
  • cruce roșie, între Poiana Izvoarele și Coada Pietrosului ( nerecomandat )
  • triunghi albastru, valea Rusca – vf. Tihu ( nerecomandat )

👉Refugiile montane atăt în munții Călimani cât şi în munții Gurghiu în județul Mureş sunt deschise!

👉Pentru accesul auto în zona montană este recomandat ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante.

👉Echipele Salvamont Mureş sunt în permanență pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă 24/24 în punctele de lucru din Lunca Bradului şi Sovata, respectiv 1 echipaj de sprijin este în alertă în Tg-Mureş.

Telefoane utile:
0728289442 dispecerat Salvamont Mureş.
112 – pentru situații de urgență care implică intervenția mai multor servicii de salvare.
0salvamont (0725 826668 ) dispecerat național.

Vă dorim sărbători fericite şi ture fără accidentări!

Sursa: Salvamont Salvaspeo Mureș