Danemarca a identificat 33 de infectări cu noua tulpină de coronavirus care se răspândeşte rapid în unele zone din Marea Britanie, potrivit autorităţilor, relatează Reuters.

Institutul de stat pentru vaccinuri (SSI), autoritatea daneză pentru boli infecţioase, a afirmat într-un raport publicat miercuri că aceste cazuri au fost descoperite în urma unor teste pentru depistarea COVID-19 efectuate între 14 noiembrie şi 14 decembrie, transmite Agerpres.

Danemarca, un lider internaţional în secvenţierea genomului, a analizat până acum material de la 7.805 de teste pozitive în acea perioadă, ceea ce înseamnă că tulpina a fost găsită în circa 0,4% din infectări.

Întrucât doar 13,5% din testele pozitive din acea perioadă au fost analizate până acum, SSI susţine că procentul cazurilor infectate cu noua tulpină de COVID-19 s-ar putea schimba.

“Ultimele rezultate ale secvenţierii genetice indică faptul că au existat infectări comunitare în Danemarca cu noua tulpină a virusului din Anglia, deşi la un nivel foarte scăzut”, a precizat SSI.

Informaţiile preliminare nu au sugerat că cele 33 de persoane care au contactat această tulpină au avut vreo legătură cu Anglia sau au călătorit în alte ţări, a precizat SSI.

Sursa: protv.ro