Poliţia germană a făcut apel la oameni să nu se grăbească să dea alarma dacă li se pare că vecinii găzduiesc petreceri de Crăciun care încalcă restricţiile împotriva coronavirusului, relatează dpa și The Local, potrivit Agerpres.

„Mai întâi aş merge la vecini eu însumi – şi dacă într-adevăr sunt prea mulţi oameni – le-aş cere politicos să respecte regulile”, a declarat într-un interviu pentru cotidianul Sueddeutsche Zeitung Joerg Radek, vicepreşedinte al sindicatului poliţiştilor GdP.

„Nu ar trebui să sunaţi mereu imediat poliţia. Această pandemie impune, de asemenea, ca să dăm cu toţii dovadă de puţin curaj civic”, a adăugat el.

El i-a avertizat pe oameni că poliţia nu-şi va petrece sărbătorile „mergând una-două din casă în casă şi numărând câţi oameni sunt la masă”.

„Acest lucru ar fi inacceptabil. Ar fi o încălcare a dreptului fundamental la sanctitatea propriei locuinţe”, a mai spus Joerg Radek.

Acestea fiind spuse, „dacă primim un pont că regulile sunt încălcate, atunci vom merge acolo”, a avertizat el. Responsabilii din domeniul sanitar sunt îngrijoraţi că germanii vor ignora recomandările din domeniu în timpul sărbătorilor şi îşi vor vizita prietenii şi familia.

Autorităţile au recomandat să fie evitate vizitele care nu sunt neapărat necesare, în contextul în care numărul cazurilor noi de COVID-19 este în creştere.

Sursa: hotnews.ro / Foto: caracter info