Stațiunile balenoclimaterice, care până acum atrăgeau mii de clienți de Crăciun și de Revelion, duc lipsă de turiști în pragul sărbătorilor de iarnă. Din cauza crizei sanitare și a restricțiilor, numărul rezervărilor a scăzut dramatic, iar multe hoteluri sunt închise.

Distracție maximă pentru clienți și profit din plin pentru hotelieri. Aceasta era atmosfera în Băile Felix anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă. Acum, nimic nu mai este la fel. Doar câțiva turiști pot fi zăriți în stațiune, iar multe hoteluri sunt închise.

Puţinii turişti se pot relaxa în piscinele hotelurilor care sunt deschise. La ştrandul termal din staţiune e lume puţină.

Chiar dacă numărul oaspeților va mai crește în preajma sărbătorilor, spațiile de cazare se vor ocupa doar pe jumătate, aşa cum prevăd normativele sanitare. Distracţia va fi şi ea limitată.

Nici la revelion, în Băile Felix nu vor mai fi mese festive și petreceri. Așa că turiștii vor fi nevoiți să se mulțumească doar cu binefacerile miraculoase ale apelor termale.

MS / Foto: caracter informativ