Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis. Solstiţiul de iarnă, 21 decembrie, este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui. Anul acesta, la aceeași are loc și un fenomen pe cât de rar, pe atât de spectaculos: „Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn.

Saturn, a șasea planetă de la Soare, este cea mai îndepărtată și mai lentă planetă pe care o putem vedea cu ochiul liber. Jupiter, a cincea planetă de la Soare, este a doua cea mai lentă planetă luminoasă, după Saturn. Tocmai de aceea, conjuncțiile dintre Jupiter și Saturn sunt printre cele mai rare conjuncții de planete luminoase. Saturn are nevoie de 30 de ani pentru a înconjura Soarele, în timp ce Jupiter o face în aproape 12 ani.

Următoarea „Mare conjuncție dintre Jupiter și Saturn va mai avea loc în15 martie 2080. „Cele mai mari planete din sistemul solar se vor afla foarte aproape aparent una de alta, atât de aproape încât vor părea un astru dublu”, scrie Observatorul Astronomic București.

„Apropierea minimă și rară se va petrece în ultimele două săptămâni ale lunii decembrie, momentul cel mai bun fiind în seara de 21 decembrie. Atunci, în jurul orei 18.00, se vor vedea înspre sud-vest, nu foarte sus pe cer. Cele două planete aproape că nu se vor putea distinge una față de cealaltă, iar prin telescop vom putea vedea în același câmp și inelele lui Saturn și benzile de nori ale lui Jupiter, împreună cu sistemele de sateliți ai planetelor. Dacă ar fi să puteți obseva cerul doar o noapte în 2020, alegeți noaptea de 21 decembrie!”, potrivit Observatorului Astronomic București.

Solstiţiu înseamnă “soare nemişcat”. În emisfera nordică, această zi este considerată prima zi de iarnă astronomică. De la această dată, ziua începe să crească, iar noaptea se scurtează.

Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximatie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre, potrivit Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.

Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 16 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 22 decembrie. Începând de la această dată, până în luna iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.