Președintele Klaus Iohannis a vizitat joi Centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo, iar la ieșire a făcut declarații de presă în care a anunțat că în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost aprobată strategia de vaccinare.

“În şedinţa extraordinară a CSAT a fost aprobată strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus”, a anunțat şeful statului, după ce a vizitat centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo.

Iohannis a arătat că este foarte posibil ca, la începutul anului viitor, România să beneficieze de prima tranşă de vaccin, adică aproximativ 1 milion de doze.

Președintele a subliniat din nou că primele vaccinate vor fi cadrele medicale și persoanele aflate în grupele de risc și a dat din nou asigurări că vaccinarea este voluntară, sigură și eficientă.

Aceste tipuri de vaccin care sunt în curs de aprobare sunt sigure, sunt eficiente, sunt la cel mai înalt standard european, a precizat Klaus Iohannis.