Mulți angajați vor fi nevoiți să lucreze de la distanță și după ce va trece pandemia de Covid. Managerii au ajuns la concluzia că odată cu telemunca a crescut productivitatea și fac economii importante mai ales la plata chiriilor.

Criza sanitară e departe de un deznodământ. Dar managerii își fac deja planuri cum vor funcționa companiile după ce situația va reveni la normal.

Managerii au constatat că productivitatea a crescut odată cu munca la distanță. Angajații au tendința să lucreze mai mult pentru că nu mai pierd timp cu transportul. Și cheltuielile firmelor cu plata chiriilor sunt mai mici. Așa că cer autorităților o reformă a Codului Muncii.

Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane: “Suntem în continuare țara în care vorbim despre telemuncă, work from home (…) dar în continuare cerem condica de prezență și pontaje”.

Specialiștii în resurse umane se așteaptă să apară și diferențe de salariu între angajații care vin la birou și cei care lucrează de acasă, mai ales dacă stau în alt oraș.

Daniel Badea, managerul unei platforme de recrutare online: “Exista șanse să fii plătit conform nivelului salarial din orașul tău, mai puțin din orașul companiei care te angajează. Sunt șanse foarte mari ca o companie din București, de exemplu, care angajează oameni remote (…) să ofere salariile care se dau de exemplu în Galați, în Sibiu, în Timișoara”.

În alte țări, unele companii iau deja în calcul că angajații care lucrează de la distanță să fie plătiți mai puțin decât colegii care merg la birou. Printre motive ar fi cheltuielile mai mici cu transportul și chiar cu masa în oraș.

Ionuț Simion, președintele Camerei de Comerț Americane în România: “Am auzit de astfel de discuții în străinătate în care companiile au cerut reducerea salariilor cu 20% însă nu am auzit în România”.

Pentru moment, în România, mai mulți angajați au fost deja anunțați că vor lucra de acasă în prima parte a anului viitor din cauza incertitudinii privind evoluția pandemiei. Nu li s-a spus nimic însă despre vreo modificare salarială.

MS / Foto: caracter informativ