Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București, trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea dexametazonei în cazul pacienţilor COVID asimptomatici sau foarte puţin bolnavi.

Dexametazona nu se dă acasă unor pacienți asimptomatici sau foarte puțin bolnavi. Nu ajută și chiar agravează pneumoniile virale, scrie medicul Mihai Craiu pe Facebook.

„În România, orice persoană ce a venit în contact cu un bolnav având COVID19, deseori netestată, aproape intotdeauna fără consult medical riguros, începe să primească mai multe medicamente care nu au ABSOLUT nici o legatură, nici cu recomandarile existente (unele mai bune, altele imperfecte sau depașite, dacă vorbim de cele românești postate pe siteuri oficiale), nici cu dovezile științifice disponibile.

Noi românii suntem creativi și credem în mituri. Realitatea este că cea mai MARE putere de dovadă o au metaanalizele, apoi dovezile din studii randomizate, placebo-controlate și cea mai SLABĂ putere o au opiniile experților. Ale experților medicali reali, nu ale vloggerilor sau ale diverșilor artiști mediatizați nefericit…

Dexametazona NU se dă acasă unor pacienți asimptomatici sau foarte puțin bolnavi. Nu ajută și chiar agravează pneumoniile virale

Dexametazona este exceptională în formele medii și severe (spitalizate) de pneumonii cu SARS-CoV-2. Conform studiului RECOVERY ea scade mortalitatea la 28 zile cu 1/3

Nu este prudent să luați dexametazonă fără indicație medicală sau la o indicație greșită, în prima fază a bolii, la domiciliu!
Nici măcar nebulizată…

Despre mitul românesc al dexametazonei nebulizate, care se folosește în orice boală respiratorie a copilului, doar un comentariu – e o invenție nefericită.” a transmis medicul.