Până astăzi, 11 noiembrie, în județul Mureș au fost confirmate 7.746 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 323 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 33 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, la această dată sunt internate 566 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru.

De asemenea, până la această dată, 1.059 de persoane s-au vindecat și au fost externate din spitalele din județul Mureș. În plus față de acestea, 772 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 386 de persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 106 persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 275 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș (28 în ultimele 24 de ore), potrivit datelor DSP Mureș. (decesele noi față de ultima raportare au fost înregistrate în perioada 20.10.2020-11.11.2020. DSP Mureș a actualizat situația deceselor în urma primirii certificatelor constatatoare de la unitățile spitalicești din județul Mureș).

În această perioadă, continuă acțiunile de informare și verificare cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară în județul Mureș. Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului sunt în teren zi de zi pentru a veghea la siguranța mureșenilor.

Facem un apel către mureșeni de a respecta normele de protecție: purtarea măștii, respectarea distanțării fizice și spălarea mâinilor cât mai des este posibil. Prin respectarea acestor reguli simple, veți avea grijă de sănătatea voastră și a celor din jur: familie, prieteni, întreaga comunitate.

Îi îndemnăm pe toți mureșenii să aibă o implicare civică activă și să sesizeze orice încălcare a normelor de protecție sanitară la TelVerde – 0800800165.

Cancelaria Prefectului

Instituția Prefectului – Județul Mureș